Dragostea...

Dragostea...

A fost odata o insula unde locuiau: Fericirea, Tristetea, Cunostinta...si multe altele printre care si DRAGOSTEA 

Intr-o zi s-a anuntat ca insula se va scufunda, asa ca toti au inceput sa-si repare barcile si au plecat cat mai repede…Ea a perseverat pana in ultimul moment. Cand insula era aproape a se scufunda, Dragostea s-a decis sa ceara ajutorul.
Bogatia a trecut pe langa Dragoste intr-un vapor imens. Dragostea a spus:
“Bogatie, ma poti lua si pe mine?”
Bogatia a raspuns:
“Nu pot! Am atata aur si argint de transportat ca nu mai este loc si pentru tine!”
Dragostea s-a decis sa intrebe Vanitatea, care tocmai trecea pe acolo intr-o frumoasa barca:
“Vanitate, te rog ajuta-ma!”
“Nu te pot ajuta, Dragoste! Esti toata uda si mi-ai putea strica barca” – raspunse Vanitatea.
Tristetea trecea si ea pe acolo, asa ca Dragostea ii cere ajutorul:
“Tristete, ia-ma cu tine te rog!”
“Oooo….Dragoste, sunt atat de trista incat vreau sa fiu singura!”
Fericirea a trecut si ea pe acolo, da era atat de fericita ca nici nu a auzit cand Dragostea i-a cerut ajutorul.
Dintr-o data s-a auzit o voce:
“Vino, Dragoste, te iau eu!” – era un batranel.
Dragostea s-a simtit atat de binecuvantata si atat de fericita ca a uitat sa intrebe cum il cheama.
Cand au ajuns pe uscat, batranelul a plecat, urmandu-si calea lui.
Dragostea, realizand cat de datoare ii este batranelului, a intrebat Cunostinta, un alt batranel:
“Cine m-a ajutat? Cine a fost cel care m-a ajutat?”
“Era Timpul” – a spus Cunostinta.
“Timpul ?!” – a spus Dragostea mirata
“Da’, de ce sa ma ajute pe mine Timpul?”
Cunostinta a zambit si a raspuns cu intelepciune:

“Pentru ca numai timpul este capabil sa inteleaga cat de mare si minunata este DRAGOSTEA!”

...with love Misha

Dragoste, fericire, viata...Platon si Socrate

UFF...Dragostea :)

 Ieri pe net, am citit ceva interesant si m-am gandit la voi, persoanele care imi citesc blogul...trebuia sa impartasesc cu voi aceasta pilda. E super frumoasa, profunda si cu un impact pozitiv asupra cititorului. Va pupicesc :*

 

Într-o zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este dragostea.
Socrate i-a răspuns: Du-te pe câmpul din apropiere şi adu-mi cel mai frumos spic de grâu pe care îl vei găsi, dar ţine cont că nu ai voie să faci decât o singură încercare. Platon l-a ascultat fără să crâcnească, şi s-a întors după o vreme fără a aduce nimic cu el.

Socrate l-a întrebat ce se întâmplase, iar Platon l-a lămurit: Atunci când am intrat în lanuri am zărit un spic înalt şi frumos, dar m-am gândit că poate voi găsi un altul şi mai maiestos, aşa că am mers mai departe. Am căutat în zadar după aceea, căci nu am aflat nici un alt spic asemenea celui dintâi, aşa că nu ţi-am mai adus vreunul.
Socrate i-a spus: Aceasta este dragostea.
...
Într-o altă zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este căsătoria.
Socrate i-a zis: Mergi până la pădure şi taie-mi cel mai mândru şi mai chipeş brad, dar adu-ţi aminte că nu ai voie să faci decât un singur drum pentru asta. Platon a făcut întocmai şi a revenit după un timp cu un brad nu tocmai înalt şi nu foarte frumos, dar îndeajuns de arătos.

Socrate l-a întrebat de ce a ales tocmai acel pom, iar Platon i-a răspuns: Am văzut nişte brazi foarte falnici în drumul meu prin pădure, dar mi-am amintit ce s-a întâmplat ultima dată, cu spicul de grâu, aşa că l-am ales pe acesta. Mi-a fost teamă că dacă nu îl iau cu mine mă voi întoarce din nou cu mâinile goale, deşi nu a fost chiar cel mai frumos brad pe care l-am zărit.

Socrate i-a spus: Aceasta este căsătoria.
...
Cu o altă ocazie, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este fericirea.
De această dată, Socrate l-a îndrumat: Du-te pe malul râului şi culege cea mai frumoasă floare pe care o vei găsi, dar ţine seama că nu poţi să alegi decât o singură dată. Platon a făcut aşa cum i s-a cerut şi, la întoarcere, a povestit: Am văzut această floare lângă râu, am cules-o şi m-am gândit că este cea mai frumoasă dintre suratele ei. Deşi am zărit şi alte flori minunate, continui să cred că aceasta este fără egal.

Socrate i-a zis: Aceasta este fericirea.
...
Cu un alt prilej, Platon şi-a întrebat învăţătorul ce este viaţa.
Socrate i-a cerut să facă un nou drum în pădure şi să aducă de acolo cea mai frumoasă floare care îi va ieşi în cale. Platon a plecat de îndată, gata să îşi ducă la îndeplinire sarcina.
Au trecut trei zile, dar el nu şi-a mai făcut apariţia.

Socrate a mers şi el în pădure, să îşi caute ucenicul. În cele din urmă, l-a descoperit în mijlocul unei poiene. Socrate l-a întrebat dacă a descoperit preafrumoasa floare, iar Platon i-a arătat-o, răsărind din pământ chiar lângă el. Învăţătorul l-a întrebat de ce nu adusese floarea la casa sa, iar Platon i-a spus: Dacă făceam asta, s-ar fi veştejit curând. Chiar dacă nu o rup, ea va muri, mai devreme sau mai târziu. Aşa că am stat în preajma ei atunci când a înflorit, iar atunci când se va ofili voi căuta o alta, la fel de frumoasă. De fapt, acesta este a doua floare pe care am descoperit-o.

Socrate i-a spus: Ei bine, se pare că ştii deja adevărul despre viaţă.

Concluzii:

* dragostea nu înseamnă perfecţiune;
* căsătoria nu trebuie să fie o alegere perfectă, ci să devină una;
* fericirea este o stare de spirit autocâştigată de alegerea făcută;
* viaţa este bucuria de a fi împreună.